Ioan Coriolan BALINTONI - Geolog


Membru corespondent 2017

S-a născut la 15 septembrie 1939 în Gladna Română, județul Timiș. În anul 1963 a absolvit Facultatea de Științe Naturale-Geografie, Secția Geologie, a Universității „Babeș-Bolyai“ din Cluj-Napoca. În anul 1970 devine doctor în Geologie al Catedrei de Mineralogie a Universității din București, cu o teză coordonată de acad. Dan Giușcă referitoare la Studiul comparativ al unor migmatite carpatice. În perioada 1963-1965 este geolog de șantier la Întreprinderea de foraj Târgu Cărbunești, județul Dolj, iar între 1965-1966 va fi încadrat pe aceeași poziție la ISEM-București (apoi IFLGS, actualmente FORADEX-București). A activat și pe șantierele Câmpulung Moldovenesc și Gura Haitii Călimani. În perioada 1969-1970 este angajat la ISEM-București ca geolog pe Șantierul Țibleș, Vișeu de Sus, Maramureș. Între 1970-1974 este geolog la Combinatul Minier Suceava din Gura Humorului. Înființează și conduce laboratorul mineralogic de la Frasin. În perioada 1974-1986 a fost geolog și cercetător științific al Institutului de Geologie și Geofizică București. Între 1986-1988 a fost șef de serviciu minereuri, în cadrul IFLGS-București. În intervalul 1988-1994 a fost cercetător principal II al aceluiași Institut de Geologie și Geofizică București.

A fost director coordonator al Revistei „Studia Universitatis Babeș-Bolyai“, Seria Geologia și evaluator pentru reviste cotate ISI: „Godwana Research“, „Tectonophysics“, „Lithos“, „Geologica Carpathica“.

Începând cu anul 1995 este evaluator CNCSIS, iar în perioada 1995-2000 a fost membru în Comisia 4 CNCSIS „Științele vieții și ale pământului“, fiind și președintele acestei comisii între anii 1998-2000. Certificat de expert evaluator CNCSIS, 2001

Finanțarea proiectelor de cercetare în care a fost implicat începând cu 1995 s-a făcut prin fonduri câștigate în urma analizei dosarelor, în ordinea punctajului. Proiectele au fost susținute de 20 de granturi naționale și internaționale. Prin intermediul acestor fonduri s-a planificat editarea geocronologiei izotopice a formațiunilor geologice din România și de la sud de Dunăre și s-a putut înființa un laborator de separare a mineralelor grele la Cluj-Napoca. Din anul 2007 și până în prezent a participat la activități comune cu geologi bulgari în Balcani, în cadrul unui contract între Academiile de Științe ale Bulgariei și României.

Domenii de specializare: petrografie magmatică și metamorfică; tectonică și geologie structurală; geocronologie, tectonică globală și evoluția continentelor.

A publicat peste 122 texte in extenso și hărți, 42 de rezumate în volumele unor conferințe naționale și internaționale.

Volume

1997 Geotectonica terenurilor metamorfice din România, Editura Carpatica

2003 Tectonica bazinelor sedimentare, Editura Arvin Press

Volume editate

1981 The Structure of the East Carpathians (Moldavia-Maramureș Area). Guide Exc. B1, Carp.-Balk. Geol. Assoc., XII Congr., în colaborare cu M. Săndulescu, H. G. Krautner, D. Russo-Sǎndulescu, M. Micu, Inst. Geol. Geophys. București

1989 Precambrian Metamorphics in the South Carpathians. Guidebook to working groups 1.1 and 1.2, Problem IX, în colaborare cu T. Berza, H. Hann, V. Iancu, H. G. Krautner, G. Udubașa, Inst. Geol. Geophys. București

1994 Excursion to South Carpathians, Apuseni Mountains and Transylvanian Basin: Description of stops. Alcapa II Field Guidebook, în colaborare cu T. Berza, A. Seghedi, I. Nicolae, D. Ciulavu, G. Bertotti, Rom. J. Tect. & Reg. Geol., 75/2, Inst. Geol. Rom. București

2010 Ore deposits and other classic localities in Eastern Carpathians: From metamorphics to volcanics. Acta Miner., în colaborare cu O. G. Iancu, M. Kovacs, A. Fulop, E. Constantinescu, N. Anastasiu, V. Gorduza, M. Jurje, A. Gorduza, C. I. Popa, G. Jakab, V. Sabliovschi, M. Rǎileanu, Petr. Field Guide, Series 19, Szeged

Hărți geologice

1981 Şaru Dornei sheet., în colaborare cu I. Gheuca, L. Nedelcu, E. Niţoi, Szász I. Szeghedi, în "Romanian Geological Map", sc. 1:50.000, Institutul de Geologie și Geofizică Bucureşti

1982 Valea Ierii sheet., în colaborare cu I. Hârtopanu, P. Hârtopanu, M. Borcoş, A. Rusu, M. Lupu, în "Romanian Geological Map", sc. 1:50.000, Institutul de Geologie și Geofizică Bucureşti

1983 Preluca sheet., în colaborare cu A. Rusu, G. Bombiţă, G. Popescu, în "Romanian Geological Map", sc. 1:50.000, Institutul de Geologie și Geofizică Bucureşti

1987 Poşaga sheet., în colaborare cu M. Lupu, V. Iancu, C. Lazăr, în "Romanian Geological Map", sc. 1:50.000, Institutul de Geologie și Geofizică Bucureşti

1993 Vişeu de Sus sheet., în colaborare cu M. Săndulescu și L. Szász, în "Romanian Geological Map", sc. 1:50.000, Institutul de Geologie și Geofizică Bucureşti

Clasificări în baze de date internaționale:

Hirsch-index în Web of Knowledge: 11, total citări în Web of Knowledge: 353

Hirsch-index în Scopus: 12, total citări în Scopus: 379

Hirsch-index în Google Scholar: 19, total citări în Google Scholar: 1268, i10-index în Google Scholar: 35

În perioada 1994-1996 devine, prin concurs, conferențiar universitar la Universitatea „Babeș-Bolyai“ din Cluj-Napoca, Catedra de mineralogie a Facultății de Biologie și Geologie. Între 1996-2004 este profesor universitar titular la aceeași catedră, iar în perioada 2000-2002 este șeful catedrei. În intervalul 2004-2012 este numit profesor consultant al facultății și începând cu anul 2012 este profesor emerit.

Din anul 2007 este conducător de doctorat în cadrul universității, având 5 doctorate finalizate și 5 doctoranzi din Canada și SUA. A fost membru al Senatului Universității „Babeș-Bolyai“ din Cluj-Napoca în perioada 1996-2000 și membru al Comitetului de Cercetare Științifică a Senatului.

Cursuri susținute: geotectonică, geologie planetară, geologie structurală, tectonica bazinelor sedimentare, evoluția continentelor, geotectonica terenurilor metamorfice din România, petrografia regională a României, teme noi pentru programa universității.

Premiul „Ludovic Mrazec“ al Academiei Române, 2011

Diploma de onoare acordată de Ministerul Educației și Cercetării, 2003

Diploma de Profesor Emerit al Universității „Babeș-Bolyai“ din Cluj-Napoca, 2012

Diploma de onoare a Asociației ECO-EUROPA și titlul onorific de Omul Zilei, 2012