Liviu POP - Jurist


Membru corespondent 2016

Născut la 3 noiembrie 1943 în localitatea Suciu de Sus, județul Maramureș. Elev al Seminarului Teologic Ortodox din Cluj- Napoca, în anii 1957-1959, al Liceului Teoretic „Ioan Slavici“ din Satu Mare, în anii 1960-1964, și al Școlii Tehnice Postliceale din Satu Mare, în anii 1964-1967. A urmat cursurile Facultății de Drept a Universității „Babeș-Bolyai“ din Cluj-Napoca, pe care a absolvit-o ca șef de promoție. A obținut titlul științific de „doctor în drept“ în 22 octombrie 1977. După absolvire, fiind șef de promoție, a fost încadrat, prin repartiție guvernamentală, pe postul de asistent universitar la aceeași facultate. A devenit apoi lector (1978-1989), conferențiar (1990-1992), profesor universitar titular (1993-2003) și profesor universitar emerit (începând cu anul 2013). Este conducător de doctorat din anul 1994; sub conducerea sa științifică s-au susținut 30 de teze de doctorat.

În cursul carierei universitare a ocupat funcții importante, fiind șeful Catedrei de drept privat (1990-1991, 1996-2000, 2004-2012); decan al Facultății de Drept (1996-2004); membru al Senatului Universității „Babeș-Bolyai“ din Cluj-Napoca (1996-2012).

A funcționat, prin cumul de funcții, ca judecător la Curtea de Apel din Cluj (1993-1996) și avocat în Baroul de Avocați din Cluj (1990-1992, 1996-2013).

A fost membru al unor autorități publice, academice și administrative: Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (1994-2011); Consiliul Național de Evaluare și Acreditare Academică (1993-2006); Comisia de redactare a proiectului noului Cod civil român (1997-2002); Consiliul științific al Institutului Național al Magistraturii (2005-2010); Consiliul științific al Institutului Național de Pregătire a Avocaților (2012-prezent).

În perioada 2000-2013 a activat ca arbitru la Curtea de Arbitraj Comercial Internațional, de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, fiind președinte al Curții de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț și Industrie Cluj.

Colaborări internaționale constând în cursuri, conferințe, sesiuni științifice au fost derulate la: Universitatea din Edinbourgh-Scoția, Universitatea din Dijon-Franța, Universitatea Liberă din Bruxelles, Universitatea Paris II- Panteon Assas, Universitatea din Pisa-Italia, Universitatea din Zaragosa-Spania.

Cursuri, tratate, monografii, culegeri de studii

1974 Elemente de drept şi legislație agrară, (în colaborare), Institutul Agronomic din Cluj-Napoca

1977 Regimul juridic al terenurilor din perimetrul construibil al localităților, teză de doctorat, Universitatea „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca

1978 Dreptul muncii. Îndrumar practic, Universitatea „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca

1980 Regimul juridic al terenurilor destinate localităților, monografie, Editura Dacia

1982 Drept civil. Obligațiile, Universitatea „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca

1986 Elemente de drept şi legislație economică, Universitatea „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca

1987 Drept civil. Teoria generală a drepturilor reale, Universitatea „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca

1992 Drept civil. Partea generală, Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir“

1992 Drept public şi drept privat, (în colaborare), Universitatea „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca

1992 Drept civil. Izvoarele obligațiilor. Răspunderea civilă delictuală, Editura Fundației „Chemarea“

1992 Drept civil. Răspunderea contractuală. Statica, dinamica şi stingerea obligațiilor, Editura Fundației „Chemarea“

1995 Drept civil. Drepturile reale principale, Editura Cordial

1996 Drept civil. Dreptul de proprietate şi dezmembrămintele sale, ediția I, Editura Lumina Lex, ediție revăzută şi completată în 2001

1997 Contractele comerciale. Formarea contractelor, Editura Lumina Lex

1997 Contractele comerciale. Executarea contractelor, în colaborare cu Ion Turcu, Editura Lumina Lex

1998 Drept civil. Teoria generală a obligațiilor, tratat, Editura Lumina Lex, ediție revăzută şi adăugită în 2000

2001 Răspunderea civilă, Editura Alma Mater, Timisiensis Mirton

2006 Drept civil. Drepturile reale principale, în colaborare cu Liviu-Marius Harosa, Editura Universul Juridic

2006 Tratat de drept civil. Obligațiile, vol. I, Regimul juridic general, Editura C.H. Beck

2009 Tratat de drept civil. Obligațiile, vol. II, Contractul, Editura Universul Juridic

2010 Contribuții la studiul obligațiilor civile, culegere de studii, Editura Universul Juridic

2012 Tratat elementar de drept civil. Obligațiile, în colaborare cu Ionuț-Florin Popa şi Stelian Ioan Vidu, Editura Universul Juridic

2015 Curs de drept civil. Obligațiile, în colaborare cu Ionuț-Florin Popa şi Stelian Ioan Vidu, Editura Universul Juridic

2020 Tratat de drept civil. Obligațiile, vol. III, Raporturile obligaționale extracontractuale, Editura Universul Juridic

2020 Dreptul civil. Obligațiile, ediția a II-a revăzută și adăugită, volum realizat în colaborare cu Ionuț-Florin Popa, Stelian Ioan Vidu, Editura Universul Juridic

Coautor pentru Code europeen des contrats (Avant-projet), elaborat între anii 2000-2012 de L' Académie des Privatistes Européens

Numeroase articole și studii au fost publicate în revistele facultăților de drept ale unor universități cum sunt: Universitatea de Vest „Vasile Goldiș“ din Arad, Universitatea „Iosif Constantin Drăgan“ din Lugoj, Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir“, Facultatea de Drept a Universității „Babeș-Bolyai“ din Cluj-Napoca.

- Membru al Asociației „Henri Capitant“, 1998
- Membru titular al Academiei Privatiștilor Europeni cu sediul la Pavia, Italia, 2001
- Membru titular al Academiei de Științe Juridice din România, 2016

Premiul „Victor Dan Zlătescu“ al Uniunii Juriștilor, 2006

Premiul cercetării științifice al Universității „Babeș-Bolyai“ din Cluj-Napoca, 2009

Premiul „Mihail Elinescu“ al Uniunii Juriștilor din România, 2009 și 2020

Premiul „Traian Ionașcu“ al Revistei române de drept privat, 2009, 2012, 2020

Premiul „Istrate Micescu“ al Uniunii Juriștilor, 2012

Medalia de Aur a Universității de Vest din Timișoara, 2007

Diploma „Personalități de excelență“ a Universității „Babeș-Bolyai“ din Cluj-Napoca, 2010

Medalia de aur a Universității „Babeș-Bolyai“ din Cluj-Napoca, 2012

Premiul de Excelență al Revistei „LEGAL POINT“, 2016

Premiul „Matei B. Cantacuzino“, acordat de Uniunea Barourilor de Avocați din România, pentru Opera omnia, 2017

Înalte Ordine de Stat

Ordinul Național „Steaua României“ în grad de Cavaler, 2002

DOCTOR HONORIS CAUSA al:
- Universității de Vest din Timișoara, 2003
- Universității Ovidius din Constanța, 2016
- Universității din Oradea, 2019